Cu Timp Cu Tot

“Cu timp cu tot”

de Nicolae Bӑciuț

(exprimarea opiniei despre mesajul textului)

               Reconstituind prin har un univers liric propriu, poetul Nicolae Bӑciuț realizeazӑ ȋn poezia “Cu timp cu tot” o imagine ineditӑ a trecerii ireversibile a timpului.

               Textul se subscrie liricului subiectiv, deoarece poetul ȋși transmite, printr-un limbaj marcat stilistic, propria viziune asupra vieții efemere ȋn antitezӑ cu scurgerea neȋntreruptӑ, eternӑ a timpului, implicit sentimentele de nostalgie, melancolie și starea meditativӑ.

               Autorul ȋși dovedește mӑiestria artisticӑ ȋncӑ de la alegerea titlului, care are o mare putere de sugestie și reușește sӑ concentreze mesajul poeziei, orientȃnd cititorul ȋn actul lecturii. De asemenea, ȋndeplinind rolul unui prag al fiorului liric, titlul devine un veritabil liant ȋntre spatial receptӑrii și universal ficțiunii artistice. Substantivul nearticulat “timp” este reluat ȋn text, devenind laitmotiv. Acesta “seduce” cititorul: ȋnstrăinarea faţă de contingent, de lumea pământească, transmite o stare meditativă cu o valoare simbolicӑ deosebitӑ, ce sugereazӑ trecerea vremii și umbra anilor, a timpurilor apuse, care se așterne asupra eului liric.

              Eul liric rӑtӑcește și se desprinde de viaţa iniţială: “rămâne un cuvânt”- simbol al sfȃrșitului și “mă-ntorc” - simbol al ȋnceputului, acesta se simte pierdut, nu mai poate nici ȋmbӑtrȃni, nici zori. Se contopește astfel cu timpul: fӑrӑ ȋnceput sau sfȃrșit. Ȋși ȋnsușește scurgerea neȋncetată si trecerea linӑ a acestuia prin oameni, obiecte, ȋntȃmplӑri, vieți.

             Prin asociere cu ziua și cu noaptea, este sugeratӑ ideea cӑ succesiunea acestora nu constituie propriu-zis un reper temporal, precum și natura impalpabilӑ, imaterialӑ a timpului. “Moartea” trupească devine un lucru firesc, eul lyric asumându-şi viaţa de după moarte: “ca o duminică/ mă-ntorc/ ȋn săptămâna fără patimi”.